Skip to main content

Full text of "Ilie Cleopa - Despre pomenirea mortilor si folosul celor 40 de Liturghii"

*.*•■ 



> * ; 



f- 




pomenirea morţilor 

şi despre 
folosul celor 
40 de Liturghii 






Părintele CLEOPA 






DESPRE POMENIREA MORŢILOR 
ŞI DESPRE FOLOSUL CELOR 

40 DE LITURGHII 




1 
1 



TRINITAS 
IAŞI, 2003 



> 









• 

























































Textul broşurii reproduce articolul cu acelaşi 
titlu, semnat de Părintele Cleopa, apărut în 
revista „Teologie şi Viaţă" nr. 7-12/1996. 
Editura Trinitas, Iaşi, 2003 
























Pomenirea morţilor o făceau creştinii de 
demult la Liturghia Sfântului Iacov, întâia 
Liturghie care se întocmise încă din timpul 
celui dintâi episcop al Ierusalimului. în ea se 






rânduise slujbă specială pentru morţi. Mai 
târziu, s-au rânduit slujbe separate pentru morţi 
şi, cu timpul, s-a văzut cât folos aduc cele 40 
de panahide pentru cei răposaţi. 

De aceea, vă voi arăta mai întâi care este 
pricina pentru care se fac slujbele de pomenire 
la trei zile după moarte, apoi la nouă zile şi la 
40 de zile. Pe urmă, dacă va rândui Dumnezeu, 
vă voi mai spune nişte istorioare în legătură cu 
cele 40 de panahide şi 40 de Liturghii. 

Acestea se spun după învăţăturile Sfinţilor 
Părinţi şi după descoperirile ce s-au făcut u- 
nora dintre ei. Iată, dar, ce se întâmplă cu su- 
fletul omului după moarte până la vremea de 









40 de zile: 






3 



In ziua întâi, când moare omul, sufletul 
lui stă acolo unde a ieşit din trup. Să zicem că 
trupul este pe o laiţă, sau în sicriu, sau pe 
catafalc, sau ne o masă. Ineerul nostru de la 



ijutorul nostru 



trup 



ca şi cum ai avea o haină pe care ai purtat-o 
mulţi ani şi, când s-a învechit, te-ai dezbrăcat 
de ea şi o laşi pe pat sau în cui şi te uiţi la ea 
că-i ruptă şi veche, şi-ţi aduci aminte: cu haina 
asta am fost la nuntă şi la biserică şi la târg, în 
alte şi alte locuri. Cam aşa se întâmplă şi cu 
sufletul când se dezbracă de trup. Trupul este 
ca o haină în care a stat sufletul sau ca o casă a 
lui în ziua când se dezbracă sufletul de această 
haină a trupului, înainte de a se despărţi pentru 
multă vreme unul de altul. Iar îngerul de la 
botez îl ţine încă pe suflet lângă haina aceasta 
cu care a fost îmbrăcat. 



minunează 



cum se descompune trupul şi ce miros dez- 
gustător împrăştie şi nu-i vine să creadă că a 
stat în acel lăcaş din care nu se alege nimic. 



4 



Acum îşi aduce aminte de ceea ce spune Proo- 
rocul David: „Scoate, Doamne, din temniţă 
sufletul meu ca să se mărturisească numele 
Tău" (Ps. 141, 7). Şi-i arată îngerul: „Vezi, 
suflete, trupul acesta care se descompune; cu 
acesta ai fost în căile cele bune, dar tot cu a- 
cesta ai făcut şi atâtea păcate; cu acesta ai 
făcut metanii, cu acesta ai plâns, cu acesta ai 
mers la biserică, dar cu acesta ai fost şi la des- 
frâu şi la beţii şi la jocuri, şi la furt şi la dis- 
tracţii şi la alte răutăţi. La toate acestea stă şi 
cugetă sufletul după moarte - după ce iese din 
trup - şi 



lucrează 



este fiinţă raţională şi gânditoare, şi nu mai e 
îngreuiat de trup. Şi de aceea îşi aminteşte cu 
mare iuţeală nu numai de cuvintele pe care le-a 
vorbit în viaţă, ci şi de toate gândurile pe care 
nu le-a vorbit. Dacă omul ţine minte acum, în 
viaţă fiind, ce a grăit când era copil sau în 
multe alte momente, cum nu îşi va aminti cu 
mult mai uşor de toate atunci când se dezbracă 
de această ţărână a trupului, care este grosime 
mare pentru el ? 



5 



>v 



Deci 24 de ore ţine îngerul de la botez 
sufletul lângă trup, cu puterea lui Dumnezeu, 
ca să-i arate încă o dată lăcaşul în care a vieţuit 
pe pământ şi-i spune: să ştii, suflete, că atunci 
când va suna trâmbiţa cea mare a Judecăţii, 
cum spune Apostolul, ai să te îmbraci din nou 
cu acest trup şi vei sta înaintea Dreptului Ju- 
decător, ca să dai seamă de cele ce ai lucrat în 
trup - fie bune, fie rele. Aceasta se întâmplă în 
ziua cea dintâi. Noi plângem pe cel mort că 
ne-a părăsit, dar el e încă de faţă. 

în ziua a doua după moarte, se întâmplă 
un lucru mai înfricoşător. Se întâmplă ceea ce 
spune Proorocul David: „Pentru ce să mă tem 
în ziua cea rea, când mă va înconjura fărădele- 
gea vrăjmaşilor mei" (Ps. 48, 5). Adică tot ce 
ai lucrat în viaţă ţi se arată deplin şi concret în 
ziua a doua. In această zi, îngerul păzitor duce 
sufletul pe unde a umblat toată viaţa, chiar de 
ar fi înconjurat el globul pământesc de o mie 
de ori. De ar fi trăit omul cât de mult, sufletul 
se duce pe unde a trăit, căci merge cu mare 
repeziciune. Vedeţi, când ne rugăm, cu gândul 



6 



acum suntem în cer, acum suntem înapoi. Nici 
n-am pronunţat bine ceva cu limba şi gândul a 
luat-o înaintea limbii. Aşa de repede se mişcă 
şi sufletul după ce iese din trup. 

Şi îngerul care-1 însoţeşte îi spune: „Iată 
suflete, aici ai curvit, aici ai furat, aici te-ai 
îmbătat, aici ai glumit, aici ai râs, aici te-ai 
mâniat, aici ai vorbit vorbe murdare, aici ai 
jucat, aici ai chiuit, aici ai făcut cu ochiul, aici 
ai bătut din palme, aici ai fost în cârciumă şi ai 



99 



urma 



bune: „Iată, aici ai făcut metanii, aici ai plâns, 
aici ai mers la Sfânta Liturghie, aici ai ajutat pe 
un sărac, aici ai ajutat pe cineva care era bol- 
nav, aici ai cercetat pe un om aflat în temniţă, 
aici ai ascultat Sfânta Liturghie, aici ai ascultat 
predica, aici ai cântat o cântare religioasă, aici 



ţi-a fost milă de un om necăjit . Şi-i arată pas 
cu pas, minut cu minut, unde a fost şi ce a 
făcut, iar sufletul, rămas încremenit de cele ce 
vede, nu poate zice nimic, pentru că tot ce-i 
spune a făcut cu adevărat. 

îngerul îi arată toate cele făcute de el cât 
timp a fost în trup şi sufletul le recunoaşte pe 



7 






toate. Cum să nu fie adevărate când îngerul a 
călătorit cu el, a fost pe umărul lui, în chip 
nevăzut, şi a scris toate împrejurările vieţii şi 
gândurile lui? 

In ziua a treia se întâmplă un alt lucru, 
mai înfricoşător. In ziua aceea i se dau sufletu- 
lui încă şase îngeri care, împreună cu cel de la 
botez, sunt şapte, şi îşi începe călătoria spre 
cer, căci are de trecut vămile văzduhului. Sunt 
24 de vămi pe unde trebuie să treacă sufletele 
noastre. La fiecare din ele suntem cercetaţi de 
cele mai mari căpetenii ale iadului pentru 
toate faptele, toate cuvintele şi toate gândurile 
(vezi Tainele vieţii viitoare, cap. 3). Şi sufle- 
tul trece prin vămi ca fulgerul, însoţit de cei 
şapte îngeri, iar dracii îi arată toate relele ce a 
făcut dar nu le-a spovedit. Dacă omul s-a spo- 
vedit curat la duhovnic, Duhul Sfânt a şters de 
pe zapisele drăceşti păcatele pe care le-a făcut 
omul cu lucrul, cu cuvântul sau cu gândul, cu 
voie sau fără de voie. Le-a şters dacă omul s-a 
spovedit, i-a părut rău de ele şi a încetat a le 
mai face. In acest caz, zapisele diavolilor se 



8 



fac albe. Dar, dacă nu s-a mărturisit sau nu s-a 
mărturisit curat, sufletul îşi vede păcatele 
scrise. Iar cele 24 de vămi încep cu vama 
păcatelor cele mai obişnuite ale noastre: cu 
păcatele vorbirii deşarte. Căci cine este atât de 
stăpân pe limbă încât să nu mai zică vreo 
vorbă deşartă? Se ştie cât este de aplecat omul 
să vorbească de rău şi să spună glume. De 
aceea, ca să treci prima vamă uşor, când te 
duci la spovedanie întâi aceasta să o spui: 
părinte, am vorbit vorbe deşarte. A doua vamă 
este a minciunii, a treia a vorbirii de râu, a 
patra a lăcomiei şi aşa mai departe. Sufletul 
trece prin toate vămile şi nu poate fi oprit pen- 
tru că trebuie să ajungă în ziua a treia la 
Dumnezeu. Dar i se arată la fiecare vamă pă- 
catele lui şi el ştie că după 40 de zile are să 
cadă la vama cutare, adică are să se ducă la 
muncile cele veşnice dacă nu s-a mărturisit şi 
nu s-a pocăit de fărădelegile lui. Deci, în ziua 
a treia, după ce a trecut vămile însoţit de cei 
şapte îngeri, sufletul ajunge la Prea Sfântul 
Dumnezeu, la Scaunul Prea Sfintei şi de viaţă 



9 



făcătoarei Treimi. Atunci ajunge prima dată 
sufletul la Dumnezeu. Deci Biserica noastră, 

ca o mamă bună şi duioasă, a treia zi după 
moarte face pomenire celui mort. Nu ştiu dacă 
în toate locurile este acest obicei, ca atunci 



înmormântare 



întru 



să facem aceasta, căci aşa este rânduiala Biseri- 



înmormântare 



facă o mică ri 
-ale mortului 



pentru 



Pentru 



Pentru 



pentru prima dată la Dumnezeu 
rugăm ca Dumnezeu să-1 bineci 



e, cu pace şi cu darul Sfântului Duh. 

Iar din ziua a treia, sufletul trebuie să trea- 



că 



ca şi cel drept. Dar, vai şi amar, câtă deosebire 
este între unul şi altul! Cât se bucură cel drept 
când trece prin rai, ştiind că are să moşte- 
nească raiul, şi cât de mult se scârbeşte cel 



păcătos, când vede ce a pierdut! Sufletul tre- 
buie să treacă şase zile prin rai, însoţit de în- 
gerii cei buni, ca să vadă toate frumuseţile 
raiului. Şi, deşi merg cu iuţeala gândului, nu 
pot dovedi să le vadă pe toate, căci raiul este 
nemărginit. Acolo vede sufletul raiul desfă- 
tării, acolo pământul celor blânzi, acolo pa- 
latul Noului Sion, acolo mireasa Mielului, 
cum spune la Apocalips, acolo Ierusalimul cel 
ceresc, acolo sânul lui Avraam şi toate câte 
pomeneşte dumnezeiasca Scriptură despre rai, 
pe toate le vede sufletul omului; vede frumu- 
seţi, după cum zice Apostolul Pavel: „Ci pre- 
cum este scris «cele ce ochiul n-a văzut şi ure- 
chea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, 



pe 



Dumnezeu 



iubesc pe El» (I Corinteni 2, 9; Luca 23, 43; 
Apocalipsa 2, 7). Numai o floare din rai - zice 
unul din sfinţi - dacă s-ar putea aduce pe faţa 
pământului, nu am putea-o compara cu toate 
comorile pământului, atât este de frumoasă. 
Acolo, cum zice Marele Vasile, florile puru- 
rea înfloresc şi niciodată nu se veştejesc 



11 



10 



(Hexaemeron - Cuvânt despre rai). Şi atâta 
mireasmă, şi atâta frumuseţe, şi atâta cântare 
este acolo, şi atâta lumină, şi atâta bucurie, 
atâta dreptate şi atâta pace întru Duhul Sfanţ, 
şi atâta mângâiere duhovnicească, încât este 
cu neputinţă limbii de ţărână a omului să poată 
povesti ce vede sufletul acolo. Deci, văzând 
sufletul aceste frumuseţi, aceste minunăţii, când 
trece prin rai, dacă ştie că a făcut fapte bune şi 
a murit mărturisit şi împărtăşit cu Prea Cura- 
tele Taine şi împăcat cu Biserica, are mare 
bucurie, căci simte că după 40 de zile va fi 
rânduit undeva acolo până la dreapta Judecată, 
şi are să se veselească de atunci înainte. Dar 
dacă se ştie păcătos, îşi zice: Vezi ce ai pier- 
dut? Prost am fost, rău şi nebun am mai fost. 



trupului 



ţărână, a cărnii 
viermii în oărr 



pentru 



pentru 



îngerul 



Suflete, de câte ori îţi spuneam eu ţie: lasă 



păcatul, părăseşte fumatul, beţia, înjurătura, 
desfrânarea şi nu m-ai ascultat. Iată că de 
acum ai pierdut aceste frumuseţi pe care nu 
erai vrednic nici să le vezi dacă nu voia 
Dumnezeu să-ţi îngăduie a vedea ce ai pierdut. 
Şi aşa merge sufletul şase zile prin rai, şi cu 
cele trei zile care au trecut până a ajuns la cer, 



Dumnezeu 



nouă 



de înger a doua oară la Scaunul Prea Sfintei şi 



făcătoarei 



nouă 



posaţilor noştri). Atunci se roagă Sfânta Bise- 
rică, mama noastră duhovnicească, pentru su- 
fletul omului aceluia care a fost botezat în cris- 
telniţă în numele Sfintei Treimi, ca Dumnezeu 
să caute cu milă şi cu îndurare asupra lui când 
vine a doua oară să se închine. 

Şi, după ziua a noua, când sufletul ajunge 
pentru a doua oară ia Scaunul Prea Sfintei 
Treimi, el este blagoslovit de Dumnezeu şi tri- 
mis să meargă în iad, prin care are să treacă 30 
de nopţi şi 30 de zile. Şi merge prin iad cu 



12 



13 



iuţeala fiilgerului şi nu mai pridideşte să vadă 
atâtea munci şi atâtea chinuri cu care se mun- 
cesc sute de popoare care n-au cunoscut pe 
Dumnezeu şi mii şi milioane de creştini care, 
deşi L-au cunoscut, L-au supărat şi n-au făcut 
voia Lui. Şi când trece prin iad se dau sufletu- 
lui îngeri, care sunt un fel de gardă a lui 



• *»! 



Şi îngerul 



botez merge şi el neîncetat. Iar aceia au cu- 
loarea aripilor ca razele soarelui când apune şi 
numai unul din ei este mai înfricoşat la vedere 
decât toate muncile iadului. Şi aceştia sunt 
garda care păzeşte sufletul care trece prin iad, 
căci diavolii mare ură au pe sufletul nostru. 

Şi trece prin iad 30 de zile şi 30 de nopţi, şi 
acolo vede ce a spus Mântuitorul în Evanghe- 
lie: vede gheena, vede tartarul despre care zice 
Mântuitorul că focul celor de acolo nu se stin- 
ge şi viermele nu doarme, unde e plângerea şi 
scrâşnirea dinţilor. Acolo vede iadul cel mai 
de jos şi fântâna adâncului, acolo vede iezerul 
cel de foc, cum se spune în Apocalips, şi toate 
muncile cele nenumite şi negândite, care nu se 



^ 



14 



pot spune de vreo limbă. Şi aude atunci sufletul 
mii şi milioane de glasuri care ţipă şi se vaită şi 
se muncesc, şi vede feţele cele urâte ale dra- 
cilor, pe care dacă le-ar vedea omul cât este în 
viaţă nu i-ar putea rămâne sufletul în trup, ci ar 
sări din trup, rămânând mort într-o clipită. 

Şi trec astfel 30 de zile. Şi dacă sufletul se 
ştie pe sine drept, are mare îndrăzneală, căci îi 
spune îngerul de la botez: „Vezi, suflete, dacă 
m-ai ascultat pe mine? Dacă ai fost blând şi 
milostiv, postitor, ai mers la biserică, ai iertat 
pe cei ce ţi-au greşit şi te-ai păzit de păcatele 
grele, de moarte, iată de ce munci, care sunt 
pentru vecii vecilor, ai scăpat". Iar dacă se ştie 
păcătos plânge cu amar, căci ştie că într-una 
din acele munci va fi rânduit şi el până la Ju- 
decata de apoi şi după Judecată, dacă nu mai 
are cine să-1 pomenească şi să-1 scoată. 

După ce trece 30 de zile prin iad, în ziua a 
40-a, sufletul este adus de îngeri a treia oară la 
Scaunul Prea Sfintei Treimi. De aceea, în ziua a 
40-a de la moarte se face pomenirea de 40 de 
zile pentru cel mort. Şi atunci se face judecata 



15 






Dumnezeu 



adică judecata 



la Judecata universală, sau la bine sau la rău. 

Iată, v-am arătat drumul sufletului până la 
40 de zile după moarte, ca să ştim toţi şi să 
facem pomenirea la trei zile, la nouă zile şi la 
40 de zile. Şi după 40 de zile, după ce a fost 
judecat sufletul în chip provizoriu şi rânduit 



urmă 



totuşi o portiţă deschisă ca să poată ieşi din iad. 
Dacă el a murit împăcat cu Biserica, dar nu cu 
totul afundat în păcate grele, căci s-a spovedit 
dar nu a apucat să facă canon, Biserica poate 
mijloci, prin neamurile lui, prin dumnezeiasca 
Liturghie, prin pomeniri şi prin slujbe, să-1 
scoată de acolo, să-1 ducă la bucuria cea fără de 
margini, iar dacă nu are neamuri bune şi cre- 
dincioase, sufletul se munceşte până la Jude- 



urmă 



vecilor, fără de sfârşit. 



* 



Iată, în legătură cu cele spuse până acum, o 
istorioară despre puterea celor 40 de panahizi. 






Odinioară s-a întâmplat un război mare în- 
tre bizantini şi perşi. Atunci, împărăţia greco- 
romană se întindea până în Asia, la hotarele 
perşilor. Şi, în războiul acesta dintre perşi şi bi- 
zantini, întâmplându-se din voia lui Dumnezeu 
să fie bătuţi creştinii, o mare mulţime din ei au 
rămas prizonieri la perşi. Iar perşii, după ce i-au 
luat prizonieri pe creştini, i-au legat în lanţuri 
şi i-au trecut în ţara lor. Şi, ca să-i muncească 
mai mult, i-au pus să facă un tunel unde aveau 
să adăpostească proviziile de război şi alte lu- 
cruri. Şi săpând acolo prizonierii creştini, din 
rânduiala lui Dumnezeu, s-a întâmplat că s-a 
dărâmat tunelul, omorându-i pe toţi. Unul sin- 
gur a rămas viu, căci acolo unde a căzut mun- 
tele deasupra lui au fost două pietre mari, 
uriaşe, şi pietrele acelea s-au aşezat colţ la colţ 
iar dedesuptul lor a rămas o încăpere mare, în 
care ar fi putut sta 20 de oameni. Dar ce folos 
că a rămas acolo. Avea el oleacă de aer, că era 
încăperea mare, dar n-avea lumină, nici mân- 
care, nici băutură, şi nici nu ştia nimeni că a 
rămas om în viaţă acolo sub munte. Apoi, 



16 



17 



fiindcă era vorba de prizonieri străini, nu s-au 
mai îngrijit să-i scoată pe cei morţi şi să dea 
astfel peste cel rămas în viaţă. Că, dacă ar fi 
fost vorba de niscaiva din ţara lor, s-ar fi silit 
să-i scoată, dar aşa, nimeni nu s-a mai gândit 
la asta şi i-au lăsat morţi acolo pe toţi. Iar 
omul acela, săracul, a rămas şi el acolo. Dar era 
foarte credincios, având acasă femeie mai 

- 

credincioasă decât dânsul. Venind curând după 
înfrângere în satul lor unul din tovarăşii lui de 
pe front, femeia 1-a întrebat: „Pe bărbatul meu 
nu l-ai văzut?". El, atunci, i-a răspuns: „Băr- 
batul tău a fost prins de perşi împreună cu alţii 
şi am auzit că i-au pus să sape un tunel care a 
căzut peste ei şi au murit". 

Biata femeie, dacă a auzit că bărbatul ei a 
căzut prizonier şi a murit, ca o creştină bună, 






şi-a zis: „De acum să-i fac cele 40 de parastase 
(panahizi)". Şi s-a gândit să înceapă de îndată. 

El a stat, săracul, o vreme îngropat acolo sub 

pământ, iar la capătul a mai multor zile slăbise 

şi ajunsese aproape de moarte. Femeia, îndată 

ce a aflat cele despre bărbatul ei, s-a dus la 



18 



biserică şi a adus jertfa pentru pomenirea lui. 
Atunci, în vechime, Sfânta Liturghie se slujea 
la sate aşa cum se slujeşte la noi în mănăstire, 
adică zilnic. Iar în vremea aceea veneau toţi 
creştinii la biserică, cum spune la Faptele 
Apostolilor (F. A. 2, 42) că erau pururea zăbo- 
vind la biserică şi în frângerea pâinii. Ea a 
început, deci, să facă parastasele şi să-i aducă 
la biserică un sfert de litru de vin, o prescură şi 
câteva lumânări. Preotul scotea la Liturghie şi 



o părticică pentru robul lui Dumnezeu care 
murise, după cum i-a spus femeia. 

Dumnezeu voia să descopere puterea celor 
40 de parastase (panahizi). Ce s-a întâmplat, 
dar? Bărbatul vedea cum în fiecare zi, pe la 
ora 10, venea un tânăr îmbrăcat în alb, despica 
muntele ca fulgerul, aducea câte o lumânare, 
o sticlă de vin şi o prescură, i le lăsa acolo, 
apoi dispărea. Şi s-a gândit: „Măi, săraca fe- 
meia mea, Dumnezeu s-o întărească, îmi poar- 
tă parastasele că ea crede că am murit". Iar el 
aprindea lumânarea şi la lumina ei mânca 
prescura şi bea vinul adus. Şi cât avea lumina, 



19 



de mânca prescura şi bea vinul, era foarte 



Dumnezeu pentru 



rugăciune 



de grijă, că-i trimitea acolo sub pământ cele 
aduse de femeia sa la biserică. Şi se gândea el 
în mintea lui: „Femeia îmi face parastasele, 
dar ce are să se întâmple mai târziu? Ştiu că 
până în 40 de zile aşa are să-mi aducă acestea 
aici îngerul Domnului, dar după cel< 
ce are să se întâmple cu mine 
întâmplat că femeia a făcut parastasele 20 de 
zile, şi la 20 de zile a avut treabă să se ducă la 
cireada de vite, cum se duce la ţară dimineaţa, 



59 



Şi s-a 



biserică 



ducă 



şi-a zis: „Las 1 că oi duce mâine, că astăzi nu mai 
am timp". 

Şi în ziua aceea nu i-a adus îngerul bărba- 
tului ei prescura, vinul şi lumânările. Atunci el 
a început a plânge, zicând: „Vai de mine, mi 
se pare că soţia mea numai 20 de panahizi a 
făcut, că astăzi n-a mai venit îngerul Domnu- 
lui să-mi aducă prescura, vinul şi lumânările". 



20 



Dar ea, biata femeie, dacă n-a adus în ziua 
aceea coliva, a adus a doua zi două. Iar a doua 
zi a venit îngerul Domnului şi a adus două 
prescuri, două sticle cu vin şi două lumânări. Şi 
s-a bucurat el foarte mult înţelegând că femeia 
lui are de gând să-i facă 40 de panahizi. A 
mâncat el acolo şi a băut şi s-a luminat cu 
lumina acelor lumânări pe care le primea de la 
îngerul Domnului. Şi se gândea el zicându-şi: 
„Doamne, Dumnezeule, dacă atâta milă şi 
atâta îndurare ai făcut cu mine aici sub pă- 
mânt, şi-mi porţi de grijă sub muntele acesta, 
cu ce să-Ţi răsplătesc eu? Ce pot eu, om pă- 
cătos, să fac pentru Tine pentru a-Ti mul- 
ţumi?" Şi plângea din adâncul inimii sale, mul- 
ţumind lui Dumnezeu pentru mila Sa cea 
negrăită şi purtarea de grijă ce o are pentru el, 
ca să nu moară aşa de repede, ci să mai tră- 
iască. Şi zicea întru sine-şi: „Tu, Doamne, 
Care mi-ai purtat de grijă şi ai dat în gând 



soţiei mele să-mi poarte la sfânta biserică 40 
de panahizi, ajută-mi cu mila Ta şi mă scoate 
de aici, că Tu le poţi pe toate. Iar dacă voi muri 



21 



la 40 de zile, să-mi fie iertate toate păcatele 
mele". El nu ştia cele ce i se vor întâmpla la 40 
de zile şi de aceea grăia aşa. Deci, a rămas în 
continuare aşa sub pământ şi în fiecare zi 
îngerul îi aducea jertfa pe care soţia lui o ducea 



biserică 






rugăciune 



a venit îngerul Domnului ca fulgerul, a spinte- 
cat muntele în două, 1-a luat de părul capului şi 
1-a pus într-o clipeală de vreme pe prispa casei 
sale. Şi, când s-a dezmeticit, a văzut şi a cu- 
noscut satul şi casa sa, dar n-a ştiut cum aşa de 
repede a ajuns acolo. însă, când 1-a dus pe el 
îngerul, soţia sa nu era acasă, ci era dusă la 

biserică. Intorcându-se şi ajungând la poarta 
ogrăzii sale, vede un militar pe prispa casei. Şi 
începe a zice: „Vai de mine, cine este acesta? 
Vai de mine, acesta este bărbatul meu! Şi eu 
astăzi i-am isprăvit cele 40 de panahizi şi toc- 
mai acum a venit el". Şi când a văzut-o el, a 
început a plânge în hohot. Atunci, ea 1-a între- 
bat: „Vai de mine, omule, de unde ai venit tu 

acum? Eu am auzit că eşti mort si ti-am făcut 



22 



cele 40 de panahizi". Iar el a zis: „Cu adevărat 
mare milă ţi-ai făcut cu mine. Vino în casă şi-ţi 
voi spune totul". Şi s-au adunat toţi vecinii şi 
ziceau între ei: „A venit vecinul de care se ştia 



că 



** 



scăpat 



căzut 



• 99 



„loate sunt adevărate , a zis el. Şi a adău- 
gat: „Când ne-au prins duşmanii, îndată ne-au 
pus să săpăm un tunel, dar tunelul a căzut peste 
noi şi ne-a acoperit pe toţi şi au murit toţi cei- 
lalţi acolo". Apoi le-a spus toate cele ce s-au 
întâmplat cu el. Cum au căzut două stânci mari 
cap la cap şi sub ele s-a adăpostit el singur. 
Cum, în fiecare zi, îngerul Domnului îi aducea 
câte o prescură, o sticluţă cu vin şi câteva lumâ- 



nări 



,Aşa-i că 



lumânări la biserică?" Ea a răspuns: 



două 



w>9 



»r 



n avut 
două a 



şi vinul şi lumânările îndoit mai mult". Şi s-au 
minunat toţi foarte şi l-au întrebat: „Cum şi 



23 



cine le aducea acolo sub munte?". Iar el le-a 
răspuns: „Un tânăr îmbrăcat în alb, foarte fru- 
mos la vedere, venea şi intra prin munte cum ai 
intra printr-un nor, şi-mi aducea în fiecare zi 
prescura, vinul şi lumânările". 

Aşa sunt îngerii lui Dumnezeu, neîmpie- 
dicaţi de nimic (vezi Dogmatica Sfântului Ioan 
Damaschin, cap. 4). Dacă Dumnezeu îi trimite 
în iad, ei nu se împiedică de nimic, tot aşa în 
rai, la cer, şi oriunde sunt trimişi spre slujba lui 
Dumnezeu. 



Când s-a auzit de minunea celor 40 de pa- 
nahizi, preotul a chemat pe acel ostaş la epis- 
copul locului ca să-i povestească toate cele ce 
s-au întâmplat. Şi s-a scris istoria aceasta ca să 
se ştie despre puterea celor 40 de panahizi, 
care se fac până în ziua de astăzi pentru cei 
adormiţi în Domnul, aceştia fiind miluiţi de 
Dumnezeu pentru rugăciunile Bisericii Sale. 
Căci, dacă omul acela ar fi fost în iad, îngerul 
nu i-ar mai fi adus pâine şi vin, că acolo omul 
nu poate să mănânce, ci i-ar fi adus jertfa de 
rugăciune a Bisericii, cea care se făcea pentru 



24 



sufletul lui. Dar fiindcă el era încă viu, în trup, 
cele 40 de panahizi i-au folosit şi trupeşte - 
prin hrană, şi sufleteşte - prin jertfa de rugă- 
ciune. Aşa s-a descoperit puterea celor 40 de 
panahizi şi lumea creştină de atunci mai cu 
dinadinsul a început a face la sfânta biserică 
parastase (panahizi) pentru cei adormiţi în 
dreapta credinţă. 

Voi adăuga aici o istorioară despre puterea 
celor 40 de Liturghii. 

Era un preot bătrân într-un sat de la ţară. Şi 
a slujit la biserica acelui sat timp de 50 de ani, 
iar când a îmbătrânit a intrat ca preot un fecior 
al lui în locul său. Bătrânul preot se liniştea la 
casa lui, căci nu mai putea sluji Sfânta Li- 
turghie, dar mai făcea din când în când o ci- 
tanie sau spovedea pe câte un credincios. 

Iar acest bătrân preot suferea de picioare, 
fiind bolnav de reumatism. Şi s-a gândit să se 
ducă la baia zidită în acele locuri, nădăjduind 
că se va simţi ceva mai bine. Şi era acea baie 
într-o grădină foarte frumoasă, cu pomi rodi- 
tori. Mergând preotul să facă baie, a venit 



25 



acolo în gradină un tânăr plângând foarte tare 
şi oftând. Preotul 1-a întrebat: „De ce plângi, 
tinere?". Dar el n-a răspuns, ci numai se jelea 
foarte tare. Şi arăta mare bunăvoinţă de a sluji 



căci 



să se dezbrace, îi scotea cizmele, iar apoi, după 
baie, îl ajuta să se îmbrace. Preotul, văzând bu- 
năvoinţa tânărului, a vrut să-i dea ceva bani, 
dar el n-a voit să ia nimic, ci plângea nemân- 
gâiat şi nu vorbea nimic. 

Bătrânul preot avea, însă, acest obicei 
sfanţ: cât timp stătea cu picioarele în baie, se 
ruga pentru cel ce făcuse baia aceea. Şi so- 
cotea preotul în sinea sa că acel tânăr este mut, 
fiindcă nu vorbea nimic. Şi, văzând că n-a 
primit bani de la el, s-a gândit să-i aducă nişte 
prescuri şi vin. Deci, când a venit a doua zi la 
baia aceea din grădină a adus o legătură cu 
prescuri şi vin curat pe care, blagoslovindu-le, 
le-a dat tânărului să le mănânce, dar când i le-a 
întins să i le dea, tânărul a oftat din adâncul 
inimii şi a zis: „O, părinte! Vai şi amar de 
mine! Dacă ai şti cine sunt eu, nu mi-ai da 



26 



pâine şi vin să mănânc şi să beau". Atunci 
preotul 1-a întrebat: „Dar cine eşti tu, frate?". 
„Părinte, părinte - a zis tânărul - eu nu pot să 
mănânc şi să beau. Eu sunt sufletul unui om cu 
numele Ioan, care a fost oarecând stăpânul 
grădinii acesteia. Eu am sădit pomii din gră- 
dina aceasta, iar baia eu am zidit-o cu cheltu- 
iala mea şi am lăsat-o spre folosul tuturor. Dar 
am murit plin de păcate, în floarea vârstei 
mele. M-am spovedit la moarte, dar n-am avut 
vreme să-mi fac şi canonul". Iar preotul 1-a 
întrebat: „Şi ce să fac, fiule, ca să te ajut?" El 
atunci a zis: „Părinte, părinte, sunt 50 de ani 
de când am murit şi am lăsat baia aceasta în 
folosul tuturor, dar nimeni nu s-a gândit să se 
roage pentru mine. Numai sfinţia ta de câte 
ori ai venit la baie m-ai pomenit, zicând: 
«Dumnezeu să-1 ierte pe cel ce a sădit livada 
aceasta frumoasă şi a zidit baia aceasta spre 
folosul tuturoD). Şi să ştii, sfinte părinte, că 
pentru sfintele tale rugăciuni îmi dă Dumnezeu 
drumul din iad să vin aici, să stau şi eu liber 
cât timp stai sfinţia ta în baie şi în grădină. 



27 



Deci, părinte sfinte, de vrei să mă ajuţi, cu a- 
ceste prescuri sfinte şi cu vinul să faci pentru 
mine 40 de Liturghii". 

îndată, după ce tânărul care plângea a ros- 
tit acestea, preotul nu 1-a mai văzut. Deci, 
înfricoşându-se şi cutremurându-se a luat îna- 
poi prescurile şi vinul şi nimănui n-a spus 
această taină. Şi, venind acasă, a spus preotu- 
lui celui tânăr aşa: „Fiule, văd că mă apropii de 
sfârşit, deci să mă laşi înainte de moartea mea 
să mai slujesc 40 de Liturghii". Iar preotul cel 
tânăr i-a spus: „Dar ai să mai poţi să slujeşti 
atâtea zile?" Atunci bătrânul preot a zis: „De 
voi muri sau de voi mai trăi, eu trebuie să slu- 



jesc 40 de Liturghii . Şi aşa a început să slu- 
jească bătrânul în fiecare zi, şi se minunau 
oamenii din sat de sârguinţa lui. Şi la fiecare 
Sfântă Liturghie scotea o părticică pentru acel 
Ioan care i se arătase plângând în grădină. Iar 
când bătrânul preot a terminat de slujit 20 de 
Sfinte Liturghii, venind acasă foarte obosit, 
s-a culcat pe pat, să se odihnească. Şi încă 
neadormind bine, vede un râu mare de foc, 



28 



- 

care mergea cu valuri înfiorate şi în el se au- 
zeau mii şi milioane de glasuri jalnice. Aproa- 
pe de malul râului vede pe tânărul cel din 
grădină, pe jumătate afară din flăcări, care stri- 
ga: „Părinte, nu mă lăsa, că iată cu Sfintele tale 
Liturghii jumătate am ieşit din foc". Preotul, 
trezindu-se foarte înfricoşat după această des- 
coperire dumnezeiască, a continuat să slu- 
jească şi celelalte 20 de Sfinte Liturghii. Iar 
când a împlinit aceste Sfinte 40 de Liturghii, 
fiind în Sfântul Altar, a văzut un porumbel 
frumos, alb ca zăpada, care a venit şi s-a aşezat 
pe capul lui. Iar când preotul a vrut să-1 prindă, 
porumbelul a zburat pe Sfânta Masă şi a în- 
ceput a vorbi aşa: „Părinte sfinte, până acum 
am fost în foc şi în munci, iar acum, prin 
Sfintele Liturghii pe care le-ai săvârşit pentru 
ticălosul meu suflet, m-am uşurat, m-am cu- 
răţit şi m-am luminat, şi mă voi duce la veş- 
nica bucurie. Şi ţie prea cinstite părinte, să-ţi 
dea Prea Bunul şi Prea Milostivul Dumnezeu 
mare plată în ziua cea mare a Judecăţii, că ai 
avut dragoste şi bunăvoinţă ca să te osteneşti la 



29 



bătrâneţile a< 
meu din iad". 



pentru 



scoate sufletul 



bătrânul 



foarte şi s-a minunat de mila şi înduioşarea 
Domnului, şi a descoperit mai înainte de moar- 
tea sa această taină fiului său, care a lăsat-o în 
scris, spre folosul de obşte al Bisericii lui 
Hristos. Amin. 













































30 



Din acelaşi ciclu: 






♦ 



♦ 



♦ 



♦ 



♦ 



♦ 



♦ 



♦ 



Părintele Cleopa, Despre frica de Dumnezeu şi 
despre dreapta socoteală 

Părintele Cleopa, Despre cunoaşterea de sine şi 
despre Spovedanie 

Părintele Cleopa, Despre pricinile pentru care 
Dumnezeu îngăduie să fim ispitiţi şi despre 
ispitirea din cele 8 părţi a creştinului 

■ 

Părintele Cleopa, Despre ispitele celor smeriţi şi 
ale celor mândri, despre conştiinţă, plângere 
şi lacrimi 

Părintele Cleopa, Despre citirea Sfintelor Scripturi 
şi cheia înţelegerii lor. Despre Prooroci şi 
proorocii mincinoşi, despre minuni şi false 
minuni, despre vise şi vedenii 

Părintele Cleopa, Despre moarte, despre Judecata 
de Apoi şi despre iad 






♦ Părintele Cleopa, Despre Rai şi despre desăvâr- 



şirea omului 









Părintele Cleopa, Despre cele 7 pricini şi despre 
cele 12 trepte ale păcatului 

Părintele Cleopa, Douăzeci de pricini pentru care 
trăiesc oamenii pe pământ 

Părintele Cleopa, Rolul femeii în familie, Biserică 
şi societate 






♦ Părintele Cleopa, Despre rugăciune şi treptele ei 

♦ Sf. Ioan Casian, Tămăduirea sufletului de patima 



mâniei 



♦ Sf. Ioan Casian, Patima iubirii de arginţi şi vinde- 

carea ei prin milostenie 

♦ Sf. Ioan Casian, Virtutea curăţiei şi a castităţii - 

biruitoare a patimii desfrânării 

♦ Sf. Ioan Casian, Virtutea înfrânării - tămădui- 









toare a lăcomiei pântecelui 




































. 

































Redactor: Pr. Mihail Ovidiu Ciobotaru 

Tehnoredactor: Rema Zugravu 

Corector: Madalena Tenchiu 

Design copertă: Lucian Săcrieru 

Prepress: Mariana Enache 





















Bun de tipar: aprilie 2003. Apărut: 2003 

Editura TRINITAS, Cuza Vodă 5 1 , 6600, IAŞI 

Tel.: (0232)216693; (0232)218324; Fax (0232)216694 

http://www.trinitas.ro; E-mail:editura@trinitas.ro 

Comanda nr. 77 

Tiparul executat Ia Tipografia TRINITAS 

E-mail: tipografia@trinitas.ro 



• 




■ , 



■ 



■ ■ 

■ 








J&ţf/y.-VA. 





ziua întâi când 

moare omul, sufletul lui stă 
acolo unde a ieşit din trup. 
Trupul este ca o haina în care a 
stat sufletul sau ca o casă a lui în 
ziua când se dezbracă sufletul de 
aceasta haină a trupului înainte de a 
se despărţi pentru multă vreme unul de 
altul. Iar îngerul de la botez îl fine încă pe 
suflet lângă haina aceasta cu care a 
fost îmbrăcat. Noi plângem pe cel mort 
că ne-a părăsit dar el e încă de faţă. în 
ziua a doua după moarte se întâmpla un 

lucru mai înfricoşător. Tot ce ai lucrat în 

/ 

viaţă fi se arată deplin şi concret în ziua a 

doua. în ziua a treia i se dau sufletului 

încă şase îngeri care, împreună cu cel 
de la botez, sunt şapte, şi îşi începe 
călătoria spre cer. 

Pentru ce se face deci pomenirea la trei 
zile de la moarte? Pentru că sufletul a 
ajuns pentru prima dată la Dumnezeu şi 
e bine să ne rugăm ca Dumnezeu sâ-l 
binecuvânteze cu linişte, cu pace şi cu 
k darul Sfân tului Duh . 







F5 



TRINITAS